Iubitul meu maestru obișnuia să se simtă încântat văzându-mi fruntea. Adorându-l, obișnuia să-i pună semn de consacrare și să mă roage să-l văd.
Iubita mea obișnuia atunci să-mi țină mâinile moi pe frunte și cu povești drăgăstoase obișnuiau să-mi mulțumească – cea arogantă.
Obișnuiam să fug spunând Nu! Nu! și urmărindu-mă, obișnuia să mă îmbrățișeze cu multă dragoste sprijinindu-mi fruntea pe pieptul lui.
Dar acum, la despărțire, mă plâng și plâng cu aceeași frunte, dar iubitul meu stăpân nici măcar nu apare în visele mele. (576)